18 martie 2008

Sims 3 sau Apocalipsa după EA

Oricât de speriat sunt de ideea unui nou Sims care îşi va îndobitoci şi mai mult adepţii care i se-nchină precum ortodoxu' la Sfânta Cruce, lumea trebuie să ştie: It's coming! Vine tot de la EA, care pregăteşte un anunţ special legat de următorul şi atât de înfricoşătorul (pariu că e?) nou joc din nesfârşita serie The Sims. Planurile expansioniste ale EA mi-au dezvăluit deja un site oficial pe care l-am încasat în plină figură, scârţâindu-mi apoi tacticos un diamant verde printre măsele, prin intermediul căruia producătorul/distribuitorul va oferi mai multe informaţii Sims 3 related în data de 19 martie 2008.

The Sims 3 a fost anunţat de EA. Jocul este programat să apară anul viitor dar până atunci vă puteţi delecta cu imagini din The Sims3.

Sims 3

sims3_06.jpg



Fotografii The Sims 3

Sims3

poza The Sims 3

The Sims 3 poze

The Sims 3 imaginie

Imagini The Sims 3

The Sims 3 caractere

The Sims 3

The Sims3

The Sims 3 EA

Games Developers Forum 2008, Ungaria

Din 17 mai, începând cu acest an, va avea loc în Ungaria primul eveniment important din Europa de Est dedicat producătorilor de jocuri, şi anume Games Developers Forum 2008. Evenimentul este deschis tutoror producătorilor din Europa, iar unele companii destul de mari şi-au confirmat prezenţa - Microsoft Games Studios, Crytek, Eidos Hungary, Jagex, Stormregion, Digital Reality, Invictus, Leonardo SNS, 3D Brigade.

Înregistrătile pentru companii şi parteneri media sunt deschise pe www.gdf-hu.com. Discount-urile sunt valabile pânp la data de 31 martie.

Revista LEVEL va fi patrener media al acestui eveniment internaţional.
  • picture

BioShock 2 anunţat, Borderlands amânat

Take-Two a dezvăluit că superbul şi extrem de popularul BioShock se va alege cu un sequel intitulat, provizoriu, BioShock 2. La fel de interesant este că Ken Levine, membru fondator şi creative designer al studioului 2K Boston, va juca un rol important în dezvoltarea noului joc, ce va fi realizat de 2K Marin şi lansat la finele anului 2009. Studioul cu pricina este localizat în Novato, California, şi are în componenţa sa câţiva dintre foştii angajaţi ai 2K Boston care au lucrat la BioShock.

Take-Two a mai dezvluit de asemenea că Borderlands, un fel de "Diablo meets Mad Max" sci-fi first person shooter realizat de Gearbox, a fost amânat. Prin urmare, lansarea jocului motorizat de Unreal Engine 3 ce se laudă că va permite unui număr de 4 jucători să-i parcurgă campania în mod co-op, nu va mai avea loc în toamna anului 2008, ci la finele sau în prima parte a lui 2009.

Good news. Bad news.

  • picture

MotorStorm 2 coming soon

Sony şi Evolution Studios au anunţat în mod oficial existenţa şi iminenta lansare a unui sequel pentru excelentul "off-road racer" MotorStorm. Jocul va fi realizat (din nou) în exclusivitate pentru PlayStation 3, iar la capitolul multiplayer va permite unui număr de 16 jucători să participe la curse online, lipsa unei conexiuni la internet permiţând împărţirea ecranului între patru concurenţi. Decorul competiţional va fi de această dată o insulă, traseele vor fi în număr de 16, iar garajul ne va ademeneni cu maşini de raliu, motociclete, ATV-uri, buggie-uri, moster trucks ş.a..

MotorStorm 2 vine la toamnă, iar trailer-ul care îl anunţă poate fi admirat aici.

  • picture

Sega şi Obsidian confirmă 'Alpha Protocol'

Praise the Bond! Zvonurile au fost confirmate. Acum e oficial: Obsidian şi Sega ne pregătesc Alpha Protocol, un (action) RPG "de spionaj" cu un miros puternic de 007. Alpha Protocol va fi lansat pentru PC, Xbox 360 şi Playstation 3. În 2009. Să fie primit.

"Alpha Protocol blends Obsidian’s knack for intricate stories, engrossing characters, and significant character advancement with fast-paced modern combat. Alpha Protocol embraces everything we enjoy about making RPGs from a fresh perspective. We are confident our talented staff at Obsidian will enable us to deliver this exciting RPG experience", a declarat Feargus Uruqhuart.

Now bring me that +5 Vorpal Assault Rifle. And don't forget the Tuxedo of Bulteproofness. Got some werecommies to kill.
  • picture

Lost Planet: Colonies - deratizarea continuă

Capcom a anunţat iminenţa lansării unui sequel pentru Lost Planet: Extreme Condition, ce va avea loc pe 27 mai. Lost Planet: Colonies (trailer aici) va fi disponibil din start atât pentru PC, cât şi pentru Xbox 360, şi promite o puzderie de noutăţi la capitolul gameplay, Capcom adăugând că le va oferi celor ce-l joacă pe PC posibilitatea de a se confrunta online cu cei ce-l joacă pe Xbox 360, "mulţumită" mariajului dintre serviciile Games for Windows - LIVE şi Xbox LIVE.

Oferta conţine arme, personaje, hărţi şi moduri de joc noi, unul dintre cele mai interesante fiind cel în care jucătorii încearcă să fure ouă Akrid din braţele adversarilor, urmat de VS Anihilator, unde ambele echipe intră pe hartă cu câte un masiv Vital Suit în componenţă, iar apoi se dau de ceasul morţii ca să-l apere. Nu în ultimul rând, vom avea în sfârşit ocazia să jucăm din perspectiva unei gigantice gângănii Akrid în modul Akrid Hunting şi să măturăm apoi zăpada de pe E.D.E.N. III, cu tot cu piticaniile bipede care au infestat-o.

It's so crazy, it just might work :)

  • picture
  • picture
  • picture

Mel Gibson în 300 de miliarde de pixeli morţi

După ce anul trecut Cory Barlog a tăiat-o de la Sony, cu promisiunea fermă că se retrage în jungla amazoniană unde va supravieţui pe baza de cacarociz, iată că apare acum cu un anunţ de zile mari. Aliat cu Aliat cu George Miller, responsabil cu seria Mad Max, ei au pus bazele unui action/adventure al cărui erou principal va fi nimeni altul decât Mad Max. Deşi jocul se află într-un stadiu de început, deja ne aburesc cu chestii gen arme albe, arme de foc şi chiar vehicule. De altfel ar fi fost si ciudat se ne povestească despre maj jong, monopoly sau triatlon ca fiind elementele cheie ale unui asemenea joc.
Pentru aproximativ mai multe informaţii, citiţi articolul de pe Newsweek.

Or you can watch this "TRAILER" :)

  • picture

Prey 2 în câteva detalii

Human Head Studios a confirmat oficial (prin intermediul unui site acum dispărut) că se lucrează de zor la realizarea celei de-a doua părţi din saga Prey, cele câteva detalii pe care am reuşit să punem mâna rezumându-se la o chichineaţă de artwork şi un scurt pasaj din descrierea jocului, care sună cam aşa: "This time, abandoned and framed for the disappearance of his family, Tommy escapes an Earth that no longer wants him for a future that cannot survive without him." Aşadar şi prin urmare, amerindianului nostru i s-a pus în cârcă dispariţia propriei familii şi părăseşte Pământul care care l-a renegat, pentru un viitor ce nu poate supravieţui fără el. The end.

Aparent, Prey 2 va fi disponibil pentru PC şi Xbox 360, iar în lipsa altor informaţii nu putem decât să bănuim că de realizarea sa se va ocupa, din nou, Human Head.

  • picture