26 martie 2008

Se pare ca e luna / anul expansion-urilor.


Se pare ca e luna / anul expansion-urilor.

Un nou expansion proaspăt anunţat va fi dedicat celei de-a treia părţi din seria Age of Empires creată de Ensemble Studios. Dar spre deosebire de producţiile anterioare, acest nou expansion Age of Empires III se află de fapt în lucru la un alt studio... Big Huge Games, dacă îţi vine să crezi! Într-adevăr, creatorii lui Rise of Nations şi ai lui Rise of Nations de anul trecut şi-au unit forţele cu "inamicul". Această alianţă începe să capete noimă dacă te gândeşti că şi titlurile Ensemble, şi cele Big Huge sunt publicate de Microsoft, iar la fel va fi şi acesta nou - numit Age of Empires III: The Asian Dynasties.

În mod absolut evident, The Asian Dynasties va muta bătuta în Estul sălbatic, unde jucătorii vor trece la cârma unor noi civilizaţii orientale. Pe lânga asta, expansion-ul va oferi conţinut suplimentar şi elemente inedite de gameplay cum ar fi noi modalităţi de victorie şi comerţ, stiluri de hărţi aleatorii ce îmbină clasicele stiluri de joc Age of Empires, şi 15 "minuni" asiatice noi.





De asemenea, Age of Empires III: The Asian Dynasties se auto-proclamează ca fiind un titlu Games for Windows cu "easier installation, improved reliability and support for key Windows Vista features, including the Games Explorer and Parental Controls". Visul oricărui fan hardcore de strategii, fără îndoială.

Până acum, Microsoft a emis un singur screenshot din The Asian Dynasties, dar au timp berechet să adaugă multe altele până la toamnă, când ar trebui să apară acest al doilea expansion. Până atunci, nu ne rămâne decât să şedem şi să cugetăm ironic la întrebarea: oare următorul joc Rise of Nations va fi făcut de Ensemble?

Trimite o felicitare !

Sponsorul acestui articol : tot ce este Internet - MCOnet Romania